O echipă de elevi ce activează în proiectul « Green chemistry around Europe » au participat alături de elevi de la 38 de şcoli din România, Slovacia şi Bulgaria la cea de-a IV-a ediţie a Concursului de ecologie şi protecţia mediului ”Eco-reporteri în acţiune”, organizat de Palatul Copiilor Bacău în 8 noiembrie 2014. Anul acesta au fost înscrise în concurs 280 de lucrări, trimise de 38 de şcoli, elevii fiind îndrumaţi de 65 de profesori. Jurizarea s-a desfășurat cu participarea unor reprezentanţi ai instituţiilor partenere: Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Agenţia de Mediu, Administraţia Bazinală Apele Române ”Siret” Bacău şi Direcţia Silvică Bacău.
Elevii noștri: Anamaria Rus, Beata Gorgenyi (clasa a X-a A), Andreea Rusu (clasa a XI-a A), Bianca Ceacoi și Roxana Ionuț ( clasa a XII-a A) au obținut LOCUL I cu lucrarea: „Evidențierea efectelor negative a detergenților asupra mediului”. Ei au fost îndrumați de: prof. ing. Mariana Szenkovits, prof. ing. Valentina Dărăbanțu și prof. ing. Silvia Turean.
Competiţia este înscrisă în Calendarul Activităţilor Extraşcolare Regionale şi Interjudeţene 2014 al Ministerului Educaţiei Naţionale la poziția 220.