Noutăţi

Matematica în Informatică – cea de a șasea temă de proiect Erasmus+ studiată în Budapesta, Ungaria

În perioada septembrie 2015-august 2017, Colegiul Tehnic Ana Aslan din Cluj-Napoca este coordonatorul european al Parteneriatului Strategic Erasmus+ Math Around Us (nr. de referință 2015-1-RO01-KA219-015030) cofinanțat de către Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Aflat în cel de al doilea an de implementare, proiectul își propune să îmbunătățească abilitățile și competențele în domeniul matematicii, să crească motivația elevilor de a învăța matematica și implicit creșterea notelor la examenele naționale, să lărgească orizontul profesional al profesorilor prin participarea la ateliere/seminarii de dezvoltare profesională pe teme de peer-learning, CLIL și Blended learning pentru a putea crea materiale de predare noi şi inovatoare dar și să îmbunătățească competențele digitale și de comunicare în limba engleză, atât pentru elevi cât și pentru profesorii implicați (până la nivel B1 si B2).

Cea de a doua tema studiată în acest an – Matematica în Informatică – a fost studiată în Ungaria, la Liceul Petrik Lajos din Budapesta, în cadrul celui de al șaselea schimb de elevi și profesori. Delegația Colegiului nostru a fost formată din trei eleve din clasa a X-a: Andreea Biro, Andreea Visan și Lavinia Dolha însoțite de doamnele profesor Elena Cioroslan (matematică) și Gabriela Pintea (biologie). Pe lângă profesorii și elevii școlii gazdă, la această activitate au participat 11 profesori şi 21 de elevi din cele 7 țări partenere: Polonia, Ungaria, Portugalia, Lituania, Danemarca, Grecia și Italia.
Scopul acestei întâlniri l-a reprezentat instruirea teoretică și practică a elevilor și profesorilor străini în predarea lecțiilor de matematică și informatică/TIC, elevii au participat în școală la ore de matematică aplicată, au avut activități practice și ateliere de lucru, au lucrat pe platforma eTwinning la pagina proiectului și au realizat o broșură de diseminare în format digital despre săptămâna petrecută în Ungaria.
Au fost foarte apreciate de către elevi și lecțiile realizate la Centrul Științific din Budapesta iar profesorii au participat la seminarii de instruire organizate de către școala gazdă și de către profesori colaboratori de la Universitatea din Budapesta.

Vă invităm să vizitați pagina proiectului pentru a descărca gratuit produsele finale ale proiectului, brosurile și lecțiile dezvoltate: https://twinspace.etwinning.net/9782/home.

erasmus+
Disclaimer: Acest proiect este co-finanțat de către Comisia Europeană prin Programul Erasmus+. Responsabilitatea prezentei comunicări aparține în întregime autorilor și Comisia nu poate fi făcută responsabilă pentru modul în care este folosită informația conținută aici.

Publicat în: 03.12.2016